PRIMA PARTE
MUNTII ALPI
SPER SA AJUNG CAT DE CURAND AICI.
Varful Materhorn
Puţini sunt cei care au auzit despre acest pisc, dar sunt şi mai puţini cei care au reuşit să ajungă acolo. Matterhorn, aşa cum l-au botezat germanii, se află la graniţa dintre Elveţia şi Italia, iar piscul acestuia se înalţă la 4.478 de metri desura nivelului mării. „Piramida perfectă”, aşa cum a mai fost denumit, Matterhorn este atestat pentru prima dată într-o serie de documente din epoca medievală sub numele de “Mons Silvus”.
4.477,5 metrii masiv/lant muntos Alpii Penini
Varful Mont blanc
Rocher de la Tournette (4677 m deasupra nivelului mării ) este un umăr stâncos Mont Blanc . Acesta se afla de-a lungul rutei normale de ascensiune a Mont Blanc.
Cel mai mare sistem muntos al Europei, care se întinde între Marea Ligurica si pasul Altare (care-i separa de Muntii Apenini), Bazinul Viena, depresiunea Panonica si pasul Vrata (care-i separa de Muntii Dinarici). Ei strabat nordul Italiei, sudestul Frantei, Elvetia, sudul Germaniei, Austria, nordvestul Sloveniei. Suprafata Alpilor este de circa 220 000 km2; ca lungime se întind pe 1 200 km iar latimea lor variaza între 135 si 260 km. Au o forma asemanatoare unui mare semn de întrebare, orientat de la vest la est. Alpii au cele mai mari altitudini în partea centrala, unde se întâlnesc : Mont Blanc - 4 810 m (cel mai înalt din Europa), Monte Rosa (4 638 m), Matterhorn (4 565 m), Weisshorn (4 512 m), Jungfrau (4 166 m) si Bernina (4 052 m). Ghetarii actuali acopera o suprafata de 4 140 km2, majoritatea gasindu-se în Alpii Occidentali. Cei mai lungi sînt : Pasterze (32 km) din masivul Glockner, Aletsch (18 km) din masivul Jungfrau si Mer de Glace (15 km) din masivul Mont Blanc. Numele lor provine de la cuvîntul celtic alp, care are sentul de "înalt".
Alpii sunt un lant muntos din Europa, care se întinde din Austria si Slovenia pâna în sud-estul Frantei, trecând prin nordul Italiei, sudul Elvetiei, Liechtenstein si sudul Germaniei. Numele lor (Italian: Alpi; English: Alps; Française: Alpes; Occitan: Aups/Alps; German: Alpen; Romansh: Alps; Slovene: Alpe) provine din cuvântul latin albus (alb). Alpii formeaza un arc de cerc în sudul Europei centrale, în lungime de aproximativ 1200 km si acopera o suprafata de cca 200.000 km². Cel mai înalt munte din Alpi este Mont Blanc, situat la frontiera franco-italiana, cu piscul aflat la o altitudine de 4810 m. În Alpi exista în total 128 de piscuri cu înaltimi care depasesc 4000 m, care pot fi gasite în lista piscurilor alpine dupa înaltime.
Alpii fac parte dintre lanturile muntoase cu caracteristici alpine pronuntate, deoarece se ridica la înalsimi care depasesc cu mult limitele superioare ale padurilor. În epoca glaciara au cunoscut perioade succesive de înghet. Glaciatiile sunt responsabile pentru forma de astazi a Alpilor, cu piscuri abrupte, cu depresiuni adânci, cu vai prelungi si cu lacuri.
Catena principala a Alpilor este alcatuita din numeroase alte siruri muntoase, cu piscuri mai putin ascutite catre est, caracterizându-se prin vai largi si prelungi.
Muntii Alpi se împart în Alpii Occidentali si Alpii Orientali. Împartirea se face pe linia dintre Lacul Constanta si Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se afla în Italia, Franta si Elvesia, iar cei Orientali în Austria, Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia si Elvetia. Cel mai înalt vârf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). În Alpii Orientali, cel mai înalt vârf este Muntele Bernina, alias Piz Bernina (4052 m).
Alpii Orientali sunt împartiti în: Alpii Calcarosi de Nord, Alpii Orientali Centrali si Alpii Calcarosi de Sud.

Traseele necesită cunoștințe de alpinism, un ghid (sau un alpinist cu experiență) și echipament adecvat, deoarece includ treceri delicate și zone unde cad pietre. Traseul clasic începe de la "Cuibul vulturilor"(2500m), cum este numit punctul terminus al trenulețului cu cremaliera: Tramway du Mont-Blanc. Ascensiunea până la refugiul "Tête Rousse"(3167m) durează cca.2-3 ore si nu prezintă dificultăți tehnice. De la "Tête Rousse" până la refugiul "Goûter"(3817m) traseul traversează o zonă stâncoasa dificilă din punct de vedere tehnic, însă datorită numeroaselor cabluri de otel montate, aceasta este accesibila fără a necesita echipament special. Riscul cel mai mare este datorat căderilor de pietre. Etapa durează cca.3-4 ore. Mai sus de "Goûter" traseul continuă pe ghețar, ascensiunea durând cca.6 ore.
4.808 metrii masiv/lant muntos Grupul Mont Blanc
Varful Punta Dufor
Punta Dufour (germană Dufourspitze) este cel mai înalt munte din Elveția. El aparține de masivul Monte-Rosa din Alpii Walliser, amplasat la 160 m de granița dintre Elveția și Italia. El a avut numele de „Gornerhorn“ (Muntele Mare) abia în anul 1863 a fost denumit după cartograful elvețian Guillaume-Henri Dufour (1787–1875) care a
dovedit că muntele se află teritoriul Elveției. Prima escalare a muntelui a avut loc la data de 1 august 1855 decătre John Birkbeck, Edward J.W.
4.633,9 Metri masiv/lant muntos Monte Rosa,Alpii Penini
Roucheres de la Tournette
Rocher de la Tournette (4677 m deasupra nivelului mării ) este un umăr stâncos Mont Blanc . Acesta se afla de-a lungul rutei normale de ascensiune a Mont Blanc.
Munte nu este considerat un 4000 în Alpi , cu toate acestea, este introdus în lista de vârfuri secundare.
Mergând pe ruta normală francez Mont Blanc Rocher de la Tournette este situat între Bosse Petite și summit-ul.
Din partea italiană sub Rocher este Zimte de caus, Tournette , stimula necesar pentru a merge înapoi pentru a cuceri vârful pornind de la Sella Quintino Refuge .
Aproape de Rocher de la Tournette 03 noiembrie 1950 sa prăbușit în Princess Malabar , un patru-motor
Lockheed Constellation .Acest accident de avion a inspirat filmul munte .
4.677METRI MASIV /LANT MUNTOS GRUPUL MONT BLANC
Lockheed Constellation .Acest accident de avion a inspirat filmul munte .
4.677METRI MASIV /LANT MUNTOS GRUPUL MONT BLANC
HARTA ALPILOR
Cel mai mare sistem muntos al Europei, care se întinde între Marea Ligurica si pasul Altare (care-i separa de Muntii Apenini), Bazinul Viena, depresiunea Panonica si pasul Vrata (care-i separa de Muntii Dinarici). Ei strabat nordul Italiei, sudestul Frantei, Elvetia, sudul Germaniei, Austria, nordvestul Sloveniei. Suprafata Alpilor este de circa 220 000 km2; ca lungime se întind pe 1 200 km iar latimea lor variaza între 135 si 260 km. Au o forma asemanatoare unui mare semn de întrebare, orientat de la vest la est. Alpii au cele mai mari altitudini în partea centrala, unde se întâlnesc : Mont Blanc - 4 810 m (cel mai înalt din Europa), Monte Rosa (4 638 m), Matterhorn (4 565 m), Weisshorn (4 512 m), Jungfrau (4 166 m) si Bernina (4 052 m). Ghetarii actuali acopera o suprafata de 4 140 km2, majoritatea gasindu-se în Alpii Occidentali. Cei mai lungi sînt : Pasterze (32 km) din masivul Glockner, Aletsch (18 km) din masivul Jungfrau si Mer de Glace (15 km) din masivul Mont Blanc. Numele lor provine de la cuvîntul celtic alp, care are sentul de "înalt".
Alpii sunt un lant muntos din Europa, care se întinde din Austria si Slovenia pâna în sud-estul Frantei, trecând prin nordul Italiei, sudul Elvetiei, Liechtenstein si sudul Germaniei. Numele lor (Italian: Alpi; English: Alps; Française: Alpes; Occitan: Aups/Alps; German: Alpen; Romansh: Alps; Slovene: Alpe) provine din cuvântul latin albus (alb). Alpii formeaza un arc de cerc în sudul Europei centrale, în lungime de aproximativ 1200 km si acopera o suprafata de cca 200.000 km². Cel mai înalt munte din Alpi este Mont Blanc, situat la frontiera franco-italiana, cu piscul aflat la o altitudine de 4810 m. În Alpi exista în total 128 de piscuri cu înaltimi care depasesc 4000 m, care pot fi gasite în lista piscurilor alpine dupa înaltime.
Alpii fac parte dintre lanturile muntoase cu caracteristici alpine pronuntate, deoarece se ridica la înalsimi care depasesc cu mult limitele superioare ale padurilor. În epoca glaciara au cunoscut perioade succesive de înghet. Glaciatiile sunt responsabile pentru forma de astazi a Alpilor, cu piscuri abrupte, cu depresiuni adânci, cu vai prelungi si cu lacuri.
Catena principala a Alpilor este alcatuita din numeroase alte siruri muntoase, cu piscuri mai putin ascutite catre est, caracterizându-se prin vai largi si prelungi.
Muntii Alpi se împart în Alpii Occidentali si Alpii Orientali. Împartirea se face pe linia dintre Lacul Constanta si Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se afla în Italia, Franta si Elvesia, iar cei Orientali în Austria, Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia si Elvetia. Cel mai înalt vârf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). În Alpii Orientali, cel mai înalt vârf este Muntele Bernina, alias Piz Bernina (4052 m).
Alpii Orientali sunt împartiti în: Alpii Calcarosi de Nord, Alpii Orientali Centrali si Alpii Calcarosi de Sud.
Alpii reprezintă un lanţ muntos din Europa, care se întinde din Austria şi Slovenia până în sud-estul Franţei, trecând prin nordul Italiei, Elveţia, Liechtenstein şi sudul Germaniei. Alpii formează un arc de cerc în sudul Europei centrale, în lungime de aproximativ 1200 km şi acoperă o suprafaţă de cca 200.000 km2. Cel mai înalt vârf este Mont Blanc, situat la graniţa franco-italiană, cu o altitudine de 4810 m. În Alpi, există în total 128 de vârfuri cu înălţimi care depăşesc 4000 m.
Geografie
Împărţire
Munţii Alpi se împart în Alpii Occidentali şi Alpii Orientali. Împărţirea se face pe linia dintre Lacul Constanţa şi Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se află în Italia, Franţa şi Elveţia, iar cei Orientali în Austria, Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia şi Elveţia. Cel mai înalt vârf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). În Alpii Orientali, cel mai înalt vârf este Muntele Bernina (4052 m).
Alpii Orientali sunt împărţiţi în: Alpii Calcaroşi de Nord, Alpii Orientali Centrali şi Alpii Calcaroşi de Sud
Alpii Occidentali se împart la rândul lor în:
A DOUA PARTE
MUNTII CAUCAZ
VARFUL ELBRUS
Elbrus (rusă Эльбрус) are altitudinea de 5.642 m deasupra n.m., fiind cel mai înalt munte din Caucaz, de unii geografi fiind considerat și cel mai înalt munte din Europa. Acest fapt este controversat, unii considerînd Montblancul cel mai înalt, deoarece Elbrus se află chiar la granița dintre Europa și Asia. Muntele este un vulcan stins care are două vârfuri „Vârful de est” ( 5.642 m) și „Vârful de vest” ( 5.621 m), ambele sunt acoperite de ghețari (145 km²), distanța dintre piscuri este 1500 de m, punctul cel mai înalt al vârfului fiind marginea craterului.
Elbrus este situat în Republica Kabardino-Balkaria din Rusia la aproximativ 11 km nord de granița cu Georgia și la 270 km nord-vest de Tbilisi. Controversa cu privire la situarea lui Elbrus în Asia sau Europa provine de la măsurarea topografică a cartografului suedezStrahlenberg (1676–1747) care a mutat granița inițială dintre Europa și Asia de pe linia cursului Donului la munții Urali.
Structura petrografică a lui Elbrus care este un stratovulcan, este alcătuită din dacite și andezite unde în timpul perioadeiholocene s-a format caldera cu diametrul de 14x17 km. Ultima erupție a lui Elbrus a avut loc cu 2000 mii de ani în urmă ( ± 50 n.Hr.), urmele lavei vulcanice s-au găst pe o suprafață de 250 km². Pe vârful de est se poate observa și azi craterul cu un diametru de 200 de m, semne de activitate vulcanică sunt izvoarele termale, solfatarele, sau laharele.
Escaladarea durează în mod obișnuit 4-5 zile și necesită, de preferat, câteva zile suplimentare pentru aclimatizare. Pana la altitudinea de 3800m, în locul numit "La butoaie", puteți ajunge folosind mijloacele de transport pe cablu. Următoarele tabere sunt "Priut"(4300m) si "Stâncile lui Pastuhov"(4800m), ascensiunea finala putând începe de la oricare din ele. De la "stâncile lui Pastuhov" pana pe vârf ascensiunea durează cca 6 ore dar, chiar daca pe vreme buna poate părea ușoară, nu subestimați cel mai înalt vârf din Europa!
Varful dykh-tau
Varful kazbek
Kazbek (rusă Казбек) este al treilea munte ca înălțime din Georgia și al optulea din masivul Caucaz. El este amplasat central între Marea Neagră și Marea Caspică fiind din punct de vedere geologic un vulcan stins. Muntele este acoperit de ghețariavând altitudinea de 5.047 m deasupra n.m. După mitologia greacă de pe muntele Kazbek a furat Prometeu focul zeilor, fiind pedepsit de aceștia. Sub pisc la o altitudine de 2.170 m se află biserica „Zminda Sameba” (Sfânta Treime) care a fost clădită în secolul XIV. Muntele a fost escalat în anul 1868 de Douglas W. Freshfield, Adolphus Warburton Moore, Charles C. Tucker. Kazbek este un munte relativ ușor de escalat, adăpost alpiniștilor oferă o fostă stație meteorologică aflat la altitudinea de 3.600. Din Kazbegi o echipă antrenată și adaptată la altitudine face drumul spre pisc în 2 - 3 zile.
Varful Shkara
Shkhara, 5201m.
Al doilea cel mai mare summit din Caucaz se află pe creasta caucazian principal cu vedere la ghețarul Bezingi la nord și sat de la distanță Ushguli în Georgia la sud. Este ascensiune în 1888 de către Almer, Cockin și Roth, a fost o realizare alpinism mare la momentul respectiv. Traseul lor ascensiune de Ridge NE, 4b gradate, este ascensiunea cel mai frecvent utilizate și de ruta coborâre. Se găsește una dintre cele mai ușor moduri de sus extinse și venerație-inspirat de perete Bezingi pornind de la bivuac Hut austriac în Bezingi ghețarul Bazinul. Creasta este câștigată de dreapta de crevassed zăpadă pante la o zonă nivel doar dreptul de sau sub punctul în care creasta devine mai definit (sit bivuac). Acum, creasta este urmat pe zăpadă și gheață până la principal NE Ridge din Shkhara care este urmat pe partea de sus Est, 5050m, la summit-ul principal. Există un site de bivuac bun de mai jos Top Est aproximativ 10 la 14 ore de la Hut austriac, din acest bivuac permite 3-4 ore la summit-ul principal.

Ascensiunea de Shkhara este de fapt cea mai ușoară de la sud, pornind de la Ushguli Village în Svanetia, însă acest lucru are, pana de curand, a fost o locație destul de inaccesibil atât de munte a fost rareori urcat din această parte în ultimii ani.
Harta muntilor Caucaz
Caucazul este o regiune între Marea Neagră și Marea Caspică, incluzând Munții Caucaz și câmpiile înconjurătoare. Vârful cel mai înalt este Elbrus (5.642 m).
În momentul de față statele din zona caucaziană sunt: Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Pe pantele nordice ale Munților Caucaz se află Federația Rusă cu subdiviziunile ei administrative: Ținutul Krasnodar, Ținutul Stavropol și republicile autonome: Adîgheia, Karaciai-Cerkessia, Kabardino-Balkaria, Osetia de Nord, Ingușetia, Cecenia și Daghestan.
Trei entități politic-naționaliste din zonă revendică independența, dar nu sunt recunoscute de instituțiile internaționale:Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud. Caucazul este unul dintre cele mai diversificate locuri de pe Pământ din punct de vedere cultural și lingvistic.
Caucazul (Caucazia) este din punct de vedere geografic parte din Asia, dar din punct de vedere cultural și istoric este considerat de multe ori ca parte a Europei. Partea sudică a Caucazului este cunoscută și sub numele de Transcaucazia.
Evenimente istorice:
- Războiul Arab-Khazar
- Cucerirea Caucazului de către Rusia (Războiul Ruso-Caucazian)
- Genocidul Armean
- 1991: Restabilirea independenței Armeniei, Georgiei și Azerbaidjanului
- 1992: conflictul din Nagorno-Karabah
- Conflictul din Caucaz (2008)
Repere geografice: Ciscaucazia constituie partea nordică a regiunii și cuprinde un complex de depozite piemontane și lacustre, slab cutate la contactul cu muntele, pe care s-au format mai multe unități de câmpie și podiș: Câmpia Kubanului, joasă (sub 150 m), mlăștinoasă, cu numeroase lacuri este înclinată spre Marea Neagră; are climat temperat continental și vegetație de stepă dezvoltată pe soluri cernoziomice; Câmpia Terekului, ocupată de stepa deșertică a Nogaiului și de DeltaTerekului, coboară mult spre Marea Caspică, chiar până sub nivelul Oceanului Planetar (-28 m), iar spre vest urcă treptat;Depresiunea Ponto-Caspică (culoarul Kuma-Manici), vechi braț marin prin care comunicau Marea Neagră și Marea Caspică; Podișul Stavropolului care face trecerea spre munți, este format din depozite piemontane depuse în terțiar, larg cutanate și fragmentate de văi divergente adânci. Caucazul Mare se extinde ca o dorsală între Marea Neagră și Marea Caspică, separând Ciscaucazia de Transcaucazia. Din punct de vedere tectonic, Caucazul Mare reprezintă un imens anticlinoriu șariat, fracturat și străpuns de erupții neogene, care apar ca două conuri vulcanice dominante (Elbrus șiKazbek). relieful este marcat de o culme principală puternică, dominată de masive piramidale, din care se desprind perpendicular complexe de culmi secundare. Etajarea climatică a determinat formarea de numeroși ghețari montani (2000 kmp). Depresiunea Transcaucaziei situată între Caucazul Mare și Caucazul Mic, este drenată de două râuri cu scurgere contrară: Rionul spre nord-vest și Kura spre sud-est.
Muntele biblic Ararat, unde se spune că ar fi acostat Arca lui Noe, este considerat reperul regatului armean antic. Vârful munților Ararat este acoperit regulat cu zăpadă. În mitologia greacă, Caucazul, sau Kaukasos, era unul dintre stâlpii care susțineau Universul. Prometeu a fost înlănțuit aici de Zeus. Poetul latin Ovidiu plasa Caucazul în Sciția și îl descria ca pe un munte rece și veșnic, o întruchipare a foametei. Brânza este unul dintre cele mai importante produse ale zonei.
A TREIA PARTE
MUNTII HIMALAYA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu